Să vă spun câteva lucruri despre cumpărături
și despre ceea ce înseamnă ofertă limitată. Pe toată lumea o auzi vorbind despre vânarea ofertei limitate, cu
o disperare cruntă, chiar. Însă de multe ori nu au habar că aceste cuvinte sunt
precum un miraj în deșert, extrem de înșelător.
Iar de data aceasta, vorbesc din dublă
perspectivă: iubitoare de cumpărături, dar și de reprezentant vânzări. Căci de
curând, mi-am deschis și eu un mic magazin cu decorațiuni vintage și ustensile
pentru realizarea produselor handmade și abia atunci am înțeles care e treaba.
Vedeți voi, până nu intri „în pâine” cum s-ar spune, nu poți să judeci chiar
limpede lucrurile pentru că nu știi cum este de cealaltă parte a tejghelei.
Însă noi oamenii suntem superficiali și judecăm în lipsa dovezilor clare. Iar
aici nu mă refer nicidecum la justiție, ci așa, la viață, în generală. Avem tendința de a judeca profesorii, fără să
fi stat o zi în fața elevilor sau studenților, predând o lecție complicată. Ni
se pare că munca de vânzător este ușoară și că oricine o poate face oricând.

Ei bine, nu este chiar așa. Trebuie să-ți
cunoști clientul, produsele pe care le ai de vândut și înainte de a te apuca să
vorbești de ofertă limitată, să-l faci pe om să-și dorească produsul pe care tu
îl ai de vândut. Dacă încerci să-l păcălești, aplicând metoda la care apelează
marile centr comerciale din ziua de azi care se laudă că sunt în slujba cumpărătorului,
de mări prețurile, apoi de a le micșora, trecând mare pe etichetă „ofertă
limitată”, vei vedea cum oamenii își vor pierde încrederea în brandul tău și
vor alege pe altcineva în defavoarea ta. A încerca să păcălești oamenii „pe
față” este o politică destul de riscantă, pe care nu o recomand nimănui. Odată
pierdută încrederea este destul de greu de recâștigat. Știți ce se spune despre
oglinda spartă: odată căzute cioburile, le poți lipi la loc, dar tot se mai vor
vedea crăpăturiele.

Iar în
prezent, oamenii au nevoie de siguranță, de fidelitate, de „oferte limitate” pe
bune, și nu doar de cuvinte care sună frumos. De foarte multe ori, cumpărătorul
a fost păcălit de magazine și astfel se explică de ce devnit așa de reticent. Devine suspicios și
cercetază prețul punându-și două perechi de ochelari de vedere. Reali sau
imaginari. Și nu e de glumit cu așa ceva pentru că riști să nu mai ajungi la
profitul pe care ți-l dorești cu ardoare.
